Traiesc intr-o lume nebuna. Cand crezi ca ai gasit explicatie la tot ce ti se intampla, te convingi ca e asa sau e altfel si incerci sa o iei pe o anumita cale, apare mereu cate ceva care te pune sa te gandesti din nou la ce e bine sau ce e rau, si, tot ce ai gandit anterior, se duce in neant, si nu mai stii cum sa reactionezi.
Uite asa ma simt eu acum. Cand credeam ca stiu ce trebuie sa fac, ingerasul meu (dupa multi, demonul meu:)), vine la mine si-mi sopteste in ureche ca nu poate sa nu ma vada, nu poate sa traiasca fara sa ma vada, fara sa stie ce se intampla cu mine. De ce? Stiu de ce, culmea, EA nu stie de ce. Sa-i explic? Neah! Ce rost are?! O sa-si dea seama si singura, dar mult mai incolo.
Cum e sa iubesti un copil? Sa va zic eu? E incredibil de frumos. Dar doare de-ti vine sa te urci pe pereti. Daca n-as fi, pe alocuri si eu copil, probabil ca nu as mai fi scris nimic acum si as fi facut ce aveam de gand. Dar eu asta fac de un sfert de secol: visez cu ochii deschisi, poate se va intampla macar o data si cum vreau eu. Daca nu, nu e o problema prea mare (oare ? ). Viata merge inainte mai trista, mai intunecata, dar curge spre infinitul spiritului nostru. Undeva acolo sus, steaua mea straluceste ca o nebuna. Hei, alo, ce faci acolo sus ? Pentru ce emani atata lumina? Sa fiu eu asa de important, sa fiu de neinlocuit pentru voi cei care tineti la mine? Ma dau batut. Aveti nevoie de mine, fie, sunt pentru voi aici, nu plec nicaieri. Sunt prea prost de bun, e pacat sa nu se profite de mine?! Nici macar nu pot sa ma supar pe cine a spus asta. Poate e asa. Dar ceva se rascoala in mine (sa fie mandria mea de om? ). Don Quijote era mic copil in bataia cu morile de vant. Sa fi trait eu atunci, ii dadeam lectii.
Si totusi, am si eu nevoie de iubire, de caldura, de un suflet care sa ma iubeasca macar pe sfert cum o iubesc eu pe EA, si sincer as prefera sa fie EA. Din pacate, stiu ca oricine ar veni acum la mine, ar pleca cu lacrimi in ochi. Nu sunt un inger, surioara, nici macar un demon, dar am din fiecare cate ceva, asa cum avem toti.
Probabil ca voi mai scrie, dar pentru mine, pentru cei care tin la mine. Pe acest site e un pacat capital sa mai scriu. Eu nu am ce cauta langa niste oameni atat de talentati. Stiu, o sa-mi spuneti: " Prietene! Aminteste-ti ca fara prostie nu ar fi intelepciune si fara uratenie nu ar frumusete...deci la urma urmei lumea are nevoie de tine ".