agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1327 .



Un alt poem de pe vremea tineretii
poezie [ ]
...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marius Marian Solea ]

2005-03-03  |     | 



Un alt poem de pe vremea tinereții


Cînd oamenii trec prin seri
cu timpul lipit de obraji,
aș vrea să te plimb în orașul
cu sute de case de sute de ani.


vino să vedem cît de mult însemnăm amîndoi
cînd sîntem cuminți pe străzile-acelea,
urmează intonația poetică a dorințelor tale…


lipește-te cu fața de zidurile vechi
și așteaptă-mă albă
să te ating cu viitorul nostru și al patriei!


nu vreau decît să te iau
din casa unde nimeni nu te înțelege,
știi tu sentimentul acela…
să te duc zîmbind într-o carte de-a mea,
să am timp mereu pentru firea ta misterioasă.
ori sufletul să-ți dau
să-l ții condamnat între ziduri de carne
sute de ani, în care să vină femei
să-l viziteze și să-i arunce chiftele.


așa aș vrea ca tu să-mi ții preacinstitul meu suflet
între ziduri de carne,
să rup apoi zidul cu carnea!


cînd mai pe urmă
maturitatea îmi va rodi pe gît
și la colțurile gurii care ți-a zîmbit,
să mă gîndesc
cum am stricat atîtea prietenii
cu căsnicia
și căsnicia cu alte prietenii.


de cînd te-ai strecurat ultima oară prin vreme
să vii să-mi spui cuvinte pregătite o vară
carnea ți s-a mai lăsat puțin înspre pămînt
din pricina morții.


dar încă mai poți emite pretenții
existenței tale,
ești femeie frumoasă,
tu și oglinzile tale o să schimbați
odată lumea.


printre farduri, casolete și tifoane
s-a ascuns înfrigurarea
și mă privești cu frică peste umăr,
ai vrea atît de mult să știi simțirea mea
cînd tu te lași iubită
special ca să mă vezi…
vino-mi în brațe să-ți găsesc tinerețea,
s-o așez pe pielea mea
și s-o iei de acolo cu gura.
cînd moartea ne sărută obrajii.


în orașul cu sute de case de sute de ani
s-au lipit toți oamenii de ziduri
așteptînd să le fie mai bine…

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!