agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-31 | |
Era odată-un moș bătrân, bătrân, dar tare încă,
Tocit, dar neclintit și dârz ca ne-nfricata stâncă... Păr nins de ani, dar viguros și des... ca o pădure În care n-a pătruns flămândă, ucigașa secure... Bogată cum sunt munții falnici, o barbă mare, albă, Împodobea vânjosu-i piept ca o frumoasă salbă. Și ce obraji... Mândre câmpii precum e sfânta glie. Brăzdați adânc... plugul de ani n-a stat din vrednicie. Din ochii de izvoare limpezi, lacrimă stă să-i cadă, Câte-a-ndurat, prin ce-a trecut, în vremuri de corvoadă. Pârjoliri, războaie, viituri... și inima lui plânge. Prea mulți feciori de-ai lui sub glie... glie scăldată-n sânge. Și cum ședea, privind cu gândul, un viitor plăpând, Nepoții vin și-i sar în brațe, genunchii-ncălecând. Micuți, dar sunt isteți godanii și năzdrăvani la minți, Ei vor fi lesne regi, stăpâni, boieri sau președinți.... - Eu am fost primul! Pe bunic îl vreau pe tot al meu! - Și eu! Așa că-l împărțim, ce ai tu, vreau și eu... Și bunul i-a cuprins patern. – O, bată-vă norocul! Dar dacă mor din joaca voastră, veți cârpi voi cojocul? - O, bunule, dar nu mutăm nimic la împărțeală, Vom fi stăpâni ori facem altă micuță rânduială... Zis și făcut... grăbiți, nepoții parcelau avântați, Iar moșu-n gândul lui zicea: „Tii, parcă n-ați fi frați!” - Obrazul ăsta e al meu!!! Þăruș din degețel, A conturat, apoi stăpân s-a pus un nepoțel. - Obrazul meu e mai frumos, mai pârguit de soare! Se cătrănește celălalt. – Sâc! Este și mai mare! - Pădurea asta e a mea, poți să-l întreb pe tata! Și-a-nfipt mânuțele-amândouă în păr la moș, nepoata. Bunicul mai scrâșnea din dinți, dar suporta tăcut, Știind că prichindeii-n joacă, aveau să-l facă slut. I-au băgat degetele-n ochi, l-au tras de păr, de gene, Au zgâriat fruntea pe mijloc, au împărțit sprâncene. Urechile, mustața, barba... bunu răbda în silă. Nu-și mai recunoștea nepoții și îi privea cu milă. Un nepoțel l-a prins de nas, țipând înebunit: - Castelul ăsta e al meu!! Bătrânul a-nlemnit... „Mă doare” a vrut să spună, însă i-a amorțit și glasul. S-a prăbușit zicând în gând: „poate-mi vor rupe nasul. Ia să mă culc nițel... atât cât ei sfârși-vor jocul, Și supărat de m-oi trezi... voi cârpi eu cojocul. Și ține-mi, Doamne, frâul urii și inima întreagă, De-or îndrăzni, mormânt le-oi face lâng-o Biserică Neagră”.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate