Luna se târa pe pământ ivindu-se în câte-o baltă
Ca un expres patetic oprindu-se în fiecare haltă
Capul ce se pleacă o vede clătinată -
Trăsură lui Orfeu și balanță totdeodată.

Printre paie putrede, ea zace răsturnată
La sânul apei, ca o copilă alăptată.
Unda îmbrățișează această lună beată
Și lutul soarbe-avid ceara lichefiată.

Secunda mahmură se-oprește mirată
Și aruncă un soare în balta secată.