A.
Totul, totul se terminã
cu începutul. De mult.
Soarele și (cred?) moartea.
și celelalte dureri.

Doar tu ești așa,
nesfârșitã,
nicicând și nicicum strãbãtând
stricta aceastã prelimitare,
iubito.
Nici tu.

B.
Cum poți trãi în lucruri, când n-ai plâns
Deloc alcãtuirea lor doritã,
Când orele, de goale ce sunt, se chinuiesc
Zadarnic negãsirea sã-ți divulge?

Și tremurãm, aproapelui supuși,
La briza sãrii neucisã-n ape –
Corãbii cocârjate nu spre țãrmi…

… De unde sã te-ncep, eternitate?

C.
Cenușã, crâng și cântec.
Ghicitoare.
Distinsa C, oricând binevenitã,
Cu G și O continuând chemarea
Spre mult-absentul semn de-mpreunare.
G.F.C.
Stã inima la mijloc,
Despletitã.

Ar fi o zi cu stele reci pe mânã,
De n-am cãdea cu totul în fântânã!