Ok,…viață
voi fi din nou copilul,
marioneta ta adorată;
voi fi din nou actorul,
scula ce nu-și întoarce fața;
voi lăsa din nou o pârtie
pe fundul râului ce-ți curge prin vână.

Dar, mai am o întrebare:
De ce urăști spectatorul?
De ce preferi ca el,
să joace cel mai greu, jalnic, insuportabil rol?
De ce nu inunde-zi malurile
pentru a strânge toate uscăturile?
De ce nu curgi mai repede
pentru a mișca toate pietrele?
De ce?...

Ok, totuși, ordinul nu se discută,
iar cei ce se opun
sunt legați de scaun
și privesc cea mai frumoasă piesă,
o piesă, plină de viață...

22ianuarie,2002.Ch.