De trunchiul tihnei îmi lipesc obrazul
Și-nchid sub pleoapă strigătul de ciută.
Ciupește nimfa corzi de alăută
Și ierburi moi și-au domolit talazul.

Tăcerea-n scorburi doarme nevăzută
Sub iedera ce-i va păzi răgazul.
Izvorul mut și-a potolit extazul
Și pana serii frunza o sărută.

Pe buza clipei s-a oprit amiaza.
Doar rostul șoaptei tandre îl mai știu.
A înfrunzit în gândul tainic oaza

Ogarul umbrei încă mai e viu.
O stea în ram își alungește raza
Într-un adânc și-ndurerat târziu.




19 februarie 2005