Isi puse iarasi cerul intunecata-i haina
si isi purta pe bolta luminile in taina
in sfesnicu-i de argint cu forma sa de para;
privind in jos, spre Terra, o clipa se-nfioara,
la ea se burzuleste, se umfla in plamani,
si inspre ea trimite bagaju-i de furtuni.
iar jos, oceanul negru in valuri se infoaie,
se zbate ca un sarpe, se rupe, se indoaie,
si se formeaza valul, ce ca turbat porneste,
musca din malul tare, piatra i-o raneste
si pleaca apoi spre largul oceanului cumplit
lasandu-si coltii sadici in malul parasit.

o furnicuta mica cat bobul de neghina
ce-a zabovit cu treaba in sat la o vecina,
se chinuie s-ajunga pana in zori macar
unde-o asteapta sotul - acasa-n furnicar.
Se opinteste-odata, mai face inc-un pas,
se catara pe-o piatra sa vada ce-a ramas
din drumul inspre casa ce capat parca n-are
si-si sterge de pe frumte o boaba de sudoare.
Dar din vulcanul negru dezlantuit de apa,
un val ce sta la panda si nimeni nu ii scapa,
spre stanca cenusie furia el si-o poarta
si se retrage-n graba lasand furnica moarta.
In urma intamplarii, precum un epilog,
nu isi gasi de treaba un clopot mai olog
si cu vocea-i ragusita in patru zori vesti
cum ca e miezul noptii. Incepe-o noua zi!
Odat' cu semnul tainic pe mal o fata-apare
Ce parca-i Afrodita iesit-acum din mare;
Cu talpile golase nisipul il saruta,
in fata ei si marea se da pe loc batuta,
din calea-i se retrage, o ia usor la fuga
si-n limba ei hidoasa spre cer inalt-o ruga
Acesta o aude si norii isi goneste,
Lasata dezvelita luna in jos priveste
si invidioasa fuge de pe cer,
cred ori ca turbeaza ori da in icter.