în camera de hotel cu van gogi
și struguri de plastic
ți-am sărutat întîia dată un colț de zîmbet
de-atunci valurile
îmi ațipesc uneori în palmă
minuscule și alb încornorate
în ochii tăi ne făcuserăm bîrlog
stăteam pitiți cît era ziua de lungă
în pernele cu spinări de cai înaripați
rotunjea asfințitul băltind portocaliu
ni se lipeau de talpă firimituri dulci
părul ni se încîlcise de-atîta visare
poate că te iubeam
acum nu mai știu
se pare totuși că-ntr-un final
moleculele noastre uită