va veni o vreme
cînd vom fi fericiți
fără șubreda schelă a cuvintelor
promițînd sensuri
despre un fel de noi
surpinzător de simplu
în ciuda limbajului risipirii
fără amintiri coerente
adunate în insomnii perfecte
translucide
ca un fel de agoră
construită din greșeală
în mijlocul unui parc
fără atingeri vulnerabil fetișizate
călătorii în subteranele indeciziilor
printre ruinele atîtor iluzii
putrezind iridiscent
în incertitudine
fără convingeri obeze
tolănite lasciv
în alcovurile inconfundabilei gelozii
din sălile de așteptare
ale duminicilor

vom fi fericiți
fără permanentele transfuzii de suferință
șerpuitoare umbre de chihlimbar
răstigniți ca niște tablouri neterminate
între transfigurare și desfigurare
pînă cînd ți se face lehamite
să îți mai asumi cicatricile
fără lumina pîlpîitoare a toamnelor
supliciu al detrimentelor
mistificate în adolescențe de carton
fără amînări
cronicizate perpetuu
ca o fărîmițare a universului
în definiții unidimensionale
pe bordura banalelor dileme de fiecare zi
fără succesele noastre
lipite neglijent
în grabă
pe marele afișier
din curtea lui dumnezeu

vom fi fericiți
se va naște din noi
copilul
pe care ni l-am dorit
întotdeauna
fiecare în ascuns
ca o răzbunare a greșelilor
sau a religiilor
ca un fel de joc
înjghebat pe îndelete
sub cortul întunecat al mesei din sufragerie
într-o după-amiază ploioasă
de vară
atunci cînd visurile nu erau încă ciobite
pe margini și miroseau puternic
a descoperire
dincolo de marele recif al instinctelor