Deschișii oameni


Niște oameni așezați cu fața în sus
mi-au strigat
că adevărul e predestinat
și că eu sînt ochi supus,


iar el este ca o formă de val
privit de la distanță
și ca o speranță
în goana unui nechezat de cal.


îi vezi cu certitudine doar unduirea,
nu și dimensiunea ascunsă în mare,
un prezent din întîmplări ar fi o lume-n care
am plînge-ngenunchiați, suspinîndu-ne privirea.


atîta vreme cît timpul este înțeles,
nu este resemnare.