În soarele albastru de la miazăzi
Mi-am pus dorința revederii noastre
Și ai plecat fără să știi
Cuvântul ce-ncheagă glasuri de măiastre

Pe marginea de câmp plutesc acum
Leșuri de la uluce
Vânătorii mai trag câte un fum
Căprioarele își pregătesc somnul să se culce

Te fur din casa vrăjit-a mamei tale
Ce-n ale mele visuri o ai clădit
Te-nconjur cu vâltoarea de pe mare
Te supun unui control amănunțit

Ca pana ce-i mângâie păsării corpul
Mi-ai uns cu untdelemn păstrat în taină
Sufletul vrea a-ncerca înnotul
Deși mă tem că-i doar o vâlvătaie

Praful ce haina recent și-a scuturat peste
Trupurile noastre goale-n simțăminte
Zvâcnește palid cu privirea unui pește
Cu vorbe goale-ți spune:”Ia aminte!”

Pe trotuarul spart de gheața ce-a picat aseară
E cu măiestrie sculptat un ochi de-al tău
Pe foaia conștiinței l-am pictat, mă-nfioară
Clipește-n durate foarte mari, ce Dumnezeu!

Porumbul se-aude foșnind sub porunca
Dată în glumă, luată-n serios de știuleți
Floarea-soarelui se plimbă prin lan încă
După astrul urmat de trei omuleți.

Închis de vrăjile ce mi-au inundat calea
În castelul de ape de sub luminiș
Obercăiesc căutând disperat valea
Salvarea abia se mișcă prin pietriș

Trec trupe cu pasul ritmat de soldat
Inima - un iepure văzut de hienă
Îmi reculeg amintirile, sunt cu tine în pat
Dar, mă trezește sunetul de santinelă

Pe-obrazul tău teafăr ca luna
Vântul își suflă din scrumieră
Furtuna viselor adânci, într-una
Iau scara, mă cațăr pe etajeră

Oglindit de coșmarul pribegit în nămol
Supărat pe durerea de spate
Ascult Mozart simțind fluierând un tun
Cred, pe la urechea dreaptă

Tăișul cuțitului acum îl simt
Mai îmbietor ca altădată
Mă sărută cu foc, aici pe pământ
În mine-i o întreagă armată

Nervos pe lanțurile ce l-au conjurat
Sângele țâșnește beat de fericire
Puterea scade, bătaia de joc a lui Watt
Și-aparent mă simt în neștire

Lumina gălbuie ce-mi sfredelește ochii
Insistă cu-atâta amărăciune
Frica de tine, drag camarad,
Îmi sperie peștii din vatră, de pe tăciune

Cu fierul roșu încerc să opresc
Potopul de sânge ce dat-a
Cu 460 Kelvin îmi pârjolesc
Brațul, iar rana e gata

Punoi zeci de ani avut-a să iasă
Din locul mirific ales
Nu de tine, sabie, dragă mireasă
Un cuțit de pe-aici cules

Nădejdea că se mai scutură frunza
Peste mormântul ce ieri l-am săpat
Mă duce cu gândul la lumea
Ce foarte, m-a supărat