Mâinile bunicului aveau mirosul
casei bătrânești din vremea
copilăriei mele.
Miros de mere nuci și busuioc.

Bunicul mi s-a părut bătrân
dintotdeauna singur
privindu-l cu ochi de copil.

Cânta poezii de război de pe front
cu patima și naturalețea omului
care le-a văzut pe toate.

Îl regăsesc la o ciorbă de știr
la o vorbă de pahar
cântând în strană la biserică
ambiționându-se pentru un proiect
îngrijorându-se de timpuri noi
aplecându-se asupra unor vechi fotografii
a unei cărți de rugăciuni...

Acum, la nouăzeci de ani
Timpul pare să-l fi uitat
suspendat între patru pereți
Aparține casei
ca miezul de coaja de nucă
Așteptându-și îngerii
ca melcul ploaia de vară
să iasă din cochilia strâmtă.