când am deschis ochii era așezat la calculator
scria rescria: „mult dormi...” a zis fără să mă privească
și nu am înțeles dacă era o constatare sau un reproș

în definitiv nu ar avea dreptul să îmi ceară socoteală
există pentru că plătesc lumina la timp
pentru că mă pricep să schimb o priză
sau pentru că
lipsesc din ochii acelora care mă iubesc cea mai mare parte din timp

„ai să înțelegi asta după ce mori”
mi-a spus mama într-un vis și întunericul
inundase pereții
înotam prin viață
cu determinarea unui școlar prin aerul unei școli fără foc
sau a unui aspirant suportând prin cenacluri
incurabilii insuficient lăudați publicați premiați

și banii lor
în zilele bune
foșneau mai puternic decât poezia
împreună cu aceia care îi înconjurau semănau cu balta
formată pe parchet de ploaia
strecurată atât de ușor prin acoperiș

așa am știut că nu e nimic de capul lui
degeaba tastează nopți întregi sau formatează și reinstalează programe
nu știe să bată un cui
să construiască un leagăn nu știe
să copilească lăstarii de roșii când vin musafiri importanți
și el m-ar face de râs

pentru că bea deseori bea și gura
oricât de bine ar scrie nu-l mai ascultă
îi privește în ochi și cu sarcasm cu voluptate descrie
limba ascunsă metehnele sufletul

de ce îți pierzi timpul cu ăștia a zis
îi lași pe aceia care te iubesc fără lumină cea mai mare parte din timp