" Nu-mi trebuie cuvinte mari,
Nici multe, nici puține,
Nici prea simple;
Nu-mi trebuie tăceri,
Pauze și-nspirații
Atent gândite;
Nu-mi trebuie pace,
Dar nici război prea aprig;
Nici liniște și
Greieri cârâitori în nopți
De vară calde ca o iubită;
Nu-mi trebuie comparații,
Măsurări, măsuri,
Versuri și distanțe,
Justificări și explicații,
Cereri și aprobări,
Mânii-nghițite
Și pumni strânși,
Albiți la-ncheieturi...
Nimic din toate-acestea
-n veci nu vor conta
-n Căutarea Luptei.
Un Camarad, odată,
-mi spunea,
Aproape tăcut,
Că-i doar o Luptă
Pentru fiecare,
Un război personal
Cu el însuși,
Și niciodată
Nu poți ști vreodată
Cine și cum va câștiga:
Tu, sau Moartea - dar
Ce-i mai important
E altceva:
Lupta trebuie dată, dusă, purtată -
Ca să te meriți.
Subscriu.
Dar tot nu-mi trebuie
Oameni,
Experiențe,
Eșecuri,
Și toate prostiile
Pe care mulți alții
Le iau atât de ușor
De bune
Refuzând conștient
Să gândească
Cu adevărat.
Ce pot oricând
Să recunosc cu tărie
E trufia
Și orgoliul
Și măsura muncii mele,
A Luptei mele
Cu mine-n primul rând
Și cu Lumea, mai apoi.
Nu caut justificare
Fiind ceea ce sunt
Și cum sunt.
Nu mai caut
Înțelegere,
Și nici adepți -
Căci nu sunt
Soluția Finală.
Nu caut să fiu
Nefiind sigur
Ce și că sunt.
În Lupta mea
Dușmanul
Sunt eu
Și doar atât.
Sfârșitu-i Unul pentru toți;
Și-abia atunci ajungi
Să-ți dai seama
C-ai fost egal cu toți -
Cei mari și cei mici,
Împilatori și subjugați...
Și-o diferență, una
Mai poate să conteze
-n ceasul morții
Pentru fiecare:
Cum ai trăit
Și de ce;
Ce te-a mânat,
Cum ai iubit,
Ce-n urmă ai lăsat
Și cine-a-nvins
Cu-adevărat, acum,
Când Moartea-i pe cale
A-ți fura trupul
Și-a-ți azvârli
Sufletu-n tăriile Nimicului,
Iar amintirea ta
Și-a Luptei tale
Zăcea-va-n ploaie, singură
La cheremul tuturor.
Dar (poate) mândră.
Mie, unul,
Nu mi-e frică:
M-aștept la Luptă,
Și-apoi Moartea
Poa' să vie
Orișicând. "

EtienneNoir, 22 Septembrie 2008