mi-l imaginam așa pe Dumnezeu

ca pe-un bărbat robust

trecut de puțin peste șaizeci de ani

cu părul alb și mustață

spunând mereu bancuri despre fericire

mi-l imaginam așa ca pe-un tată

care niciodată nu lua moartea în serios

și voia să iasă la pensie

să vadă lumea în lung și în lat

după ce-și răstignise o cruce

în fiecare braț

după ce-și purtase copiii în cârcă

asemenea unui gigant suportând

pe umerii săi cerul

și toată necuprinderea lui

după ce-și ținuse femeia în puf

și verigheta pe deget

mi-l imaginam așa pe Dumnezeu ca pe-un bătrân

singur și frumos în singurătatea lui

privind undeva, spre niciunde

căutând acel cuvânt

de la care-ncepuse tot nimicul ăsta

cu pene de struțo-cămilă