Un ghepard vânează o antilopă
În savana populată cu lumea interlopă,
Într-un copac o panteră dansează pe crengile flexibile,
O pasăre cântă din frunze melodii perfectibile.

Un melc încremenește timpul prin alunecare
Și polizează fin cu mucus planta, prin frecare.

O felină face salturi în arce de cerc
Peste ierburile ființiale crescute intrinsec,
Un bivol împunge cu coarnele aerul calin
Și acesta țipă, mișcându-se în sus lin.

Un sărut traumatizat de limbă,
De pe gât pe buze se plimbă.

Săgeata unui ideal un nor străpunge,
Din el se scurge sânge alb cu care ploaia se unge,
Atmosfera deteriorată de inoxe se ascunde în invizibil,
Cu oxigenul absorbit de inspirații circulând într-un ciclu reversibil.

Pe o foaie albă mișună furnicile,
Ducând în spate cuvintele, cu silabele schițând fricile.

Un ochi de cerneală pătează biroul învechit,
Îl sparg cu vârful unui pix și substanța devine chit
Cu care etanșez ferestrele în care lumina fecundă
Și-a depus ouăle de soare adunate într-o formă rotundă.

Peretele și-a multiplicat ochii albi în dreptunghi
Și privirea lor cumulată îmi cade în ochi în ascuțit unghi.

Pe scaune stă plictiseala invizibilă
Pe care o simt cum se foiește imperceptibilă,
Îmi pătrunde în corp și se ia la harță cu zbuciumul,
Primul care iese dinlăuntru este cuvântul, iar poemul – ultimul.

Cu o mână prind somnul și îl arunc pe tavan,
Cu cealaltă prind nimicnicia rotindu-se în van.