Bătrâne artefacte din beciuri de uitare
S-au rătăcit prin grunduri și ies azi la lumină,
Cu strania lucire a florilor de mină,
Eternă maturare a vremilor barbare.

Aprins, copilăria ne întoarce în grădină
Și Raiul, tot, deodată, ne cade la picioare,
Dar rodiile-s parcă, din ce în ce, amare
Și-n piatră ne cioplește destinul, în surdină.

Când anticele drumuri vor fi abandonate,
S-or prăbuși-n cenușă statuile nebune.
Sub iarbă ascunzându-și relicvele străbune,
În verde vor renaște vechi ziduri de cetate.

În fiecare noapte știu furii să adune
Cioburi de neuitare, arse pietre, rune.