În Bugeac până-n Hotin,
bubă neagră și venin.
Din Orhei până-n Liman,
junghi și țeapă de catran.
Cerul supt, cu șoduri slabe,
stă-ntr-o rână pe cocioabe.
Zarea zace-nvinețită
ca o piele tăbăcită.
Mlaștinile, în pustie,
fumegă otravă vie.
Putrezi, racii și răspării
pe sub secetele țării.

Luna pare ștreang și cange, -
soarele, pe picioroange...
Iese Foamea-n drum oloagă,
rășchirată pe mârțoagă,
și cum horcăie, beteagă,
la oblânc, într-o desagă,
sună numai căpățâni
și ciolane de rumâni.

Iese Foamea-n drum jegoasă,
luna-i stă pe umeri coasă.
Când rânjește,
pârjolește,
și când geme,
ca-n blesteme,
vine molima - strigoiul -
ca să joace tontoroiul.

În amurg, -naintea porții,
văduvele-și cheamă morții.
La răspântii, ca bezmetici,
plâng orfanii, trențe, peteci,
umbre de sperietori
pentru corbi și pentru ciori.
La răscruci,
bătrâni năuci
scuipă scrum, oftează tuci,
își fac cruci și trec năluci...

Chem căruțe spre Tighina
cu oftica și neghina...

Foame... pielea stă pe oase
ca o scoarță viermănoasă.
Foame... pântecul se suge,
prins de șiră cu belciuge.
Foame... cleiul mâinilor
lins de limba câinilor.

Apele din Cogâlnic
înghit stârvuri de calic,
dar la paznic venetic
joacă luna din buric...

Gheare lacome, de ciumă,
prind oftatul și-l sugrumă,
și pe drumuri lungi de brumă
smulg troițele din humă.
Sub harapnice cu sfârcuri
cad bisericile-n smârcuri.
Strâmb, prin șanțuri cu nămoale,
numai cântecul de jale
mai cutează să rămâie
împăiat ca o momâie...
Peste viață, peste țară,
boleșnița ca o fiară,
iar de-a lungul și de-a latul
veneticii ca bubatul...

Uite, gheara hrăpăreață
cum ne-nfulecă din viață,
și ne fură soarele,
sângele, hambarele,
ziua, diminețile,
cerul și fânețile, -
și ne lasă, și ne lasă
numai foame și pucioasă
și luna rânjind, cleioasă,
lângă geam proptită-n coasă...