mai era destul de mers până la apă
când am văzut nebunul
nebunul întins pe jos
părea că nici o insulă nu se clintise
în voia sorții
vase încărcate cu umbre treceau prin aer
încercându-și forțele
fiecare gest al său cuprindea
o așezare cu marginile ieșite, parcă, din gura cuiva
odată cu oamenii plecați către sud
după ce au plătit filodorme
mi-a cuprins tâmplele între falange subțiri, albe
ne vom lua avânt, spunea
și câteva legături de frunze uscate
dar aerul nu mai vibra sub nici un măslin
ori nu mai era îndeajuns
pentru un început cu nume de plajă
omul ascundea jumătate de cer
înghițindu-l
cu stoluri de sturzi și plopi tomnatici laolaltă
nu mai era un călător oarecare
cu o destinație anume

***

l-am întrebat dacă mai e vreme
să poposim pe drumuri lăturalnice în tăcerea unui gând
încercuiți de flăcările orașului populat
clădit pe o ancoră veche
ori să ne petrecem noaptea destinzându-ne
trupurile în oglinzi cu nume de femeie
inciudați de întâmplare
ssssssssssssssst
nu pune întrebări, a șoptit el
-simțea cum zbor de unul singur prin pulberea de sticlă
iar luna se întrema din culori căzute din cer
vânător dibaci cu obrajii slabi încărcând fizionomii-
să pășim încet printre păsările cu răsuflare scurtă
umbra își va încropi o rațiune arzându-ne spinarea
plângând pe ascuns pe umărul omului
vom căuta loc de trecere cu degetele unite
într-o pasăre mai mare vopsită cu acuarele
ce ar putea trece prin mijlocul apelor
purtându-ne unul pe altul și căderea la marginea marelui zid alb
unde bulgări de sare ascund cuvintelor tăieturi adânci
și urmele pietrei aruncate în mare