Stă de zare primăvara,
fluturi albi bătut-au țara,
tâmplei reci i se năzare
câte un uscat de floare,
câte-un clovn pierdut prin rochii,
basmul vechi al zânei Dochii.

Stau pipițele pe dungă
fluturi noi să le ajungă,
norii lasă peste soare
ochii injectați în fum –
pun castanii lângă drum
semen lungi de întrebare.

Îngeri galbeni în zăpadă
muritorilor se pradă,
seara desenează stele –
capul saturat de iarbă –
călătorul crește barbă
legănându-se cu ele.