agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-02-10 | |
Cum treceam printre oasele feței,
nesăbuit cum eram, cum lunecam printre muguri și gresia frunții, și cum pe poteci călcam Araaratul cu talpa, am auzit o seamă de glasuri, glasurie erau!, și grele ca umbra de munte și mie îmi vorbeau cu grele cuvinte: "Te-am văzut și pun mărturie!, te-am văzut la piatra din Babel, legănai cuvântul cu arca, temător să nu pierzi lumea în feluritele ziceri, strigai totul cu un singur cuvânt, să nu-ți fugă țărâna-n deșert, să nu te pizmuie-n alte cuvinte norodul suflării." "Te-am văzut cum râdeai de noroade, în sicriul vorbei tale ferecându-le, și cum ucideai glezna și plopul te-am văzut, despre un plop și o gleznă secretă vorbind. Glezna cum că nu este, ziceai, aduceai mărturie o piatră, un paloș, un surâs întins peste ape ca un pod prea trufaș." "Doamne! Cine pune mărturie pentru jalea mea că pier în prea multe cuvinte, că rătăcesc printre jivinele lor tăinuite ?!" "Te-am văzut, mi-am răspuns, și te voi pune la cazne, te voi pune să spui cum era în mia de ani de atunci, să spui, te voi pune, cum ridicai peste cântec regate de pietre, cum pizmuiai leii și steaua lor blondă, din alte glasuri și limbi cu vorbele tale cum retezai chiparosul..." Și cum treceam printre oasele feței parcă am zărit o lucire de noimă: "N-am fost eu, a fost tot ce a venit până la mine cu drumeți de tot felul!" Doamne, când fost-am în Babilon, și ce slujbe am avut, dacă-n preumblarea de seară de mine însumi hulit sunt și nu mai înțeleg de ce-i măceșul frumos când peste el cade raza ca un picur de sânge... Atunci o mână deschise-n lutul pașilor mei, până la mugurii mersului deschise o carte de lut, semne de lut strălucind și pierind în inima ei. Cerca-voi afară să trag din cele de care aminte îmi aduc. Sunt zece tăblițe, zece țărmuri sub zece dragoni de lumină. Pe moarte, dragonii, Cetitorule, dar amușinându-ți blândele mâini: mrene de argint sub năvodul feștilei, sub omătul de aer străvechi...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate