De foame-mi se usucă pe buze adevărul,
Iar ramul tău devine din ce în ce mai lung
Și își ascunde-n slava neprihănită mărul
- Acolo unde astăzi eu nu mai pot s-ajung.
M-a ars până la seva o vară de păcate,
M-a altoit cu fiere și cresc de-atunci în jos
Nutrindu-mă din noaptea pe care-o duc în spate.
Să mai râvnesc la măru-ți acum e de prisos!
Rămân cu jurământul de la-nceput de timpuri,
Ce ne legase trainic în lut cu rădăcini
Și-aștept să mă acoperi în alte anotimpuri,
La poala ta, cu frunze, cu umbre și cu vini,
Căci o să treacă vremea ca o fărădelege,
Eu voi pieri iar altul din tine va culege!

20.III.2010