Lumina mea


Anii se plimbă în corabia timpului,
spre infinituri aurii.
Zări vin și curg
și pleacă înoite,
cu luminile de miazăzi.
Eu sunt o lumină nouă,
ce parcurg
tot universul cel pătruns
cu mintea,
cu inima,
și cu iubirea mea.
Acolo,
e lumina mea mângâiată,
sub a cerului divină poartă.
Simt prezența Tatălui ceresc.
Acolo undeva în mine
luminile înmuguresc
și cresc.
În jurul meu
se binecuvântează totul,
energia necreată,
dornică să răzbată,
spațiul,
timpul,
universul.
Tot ce mai contează este
că lumina se-nmulțește.
Sclipirile devin sori.
Emoțiile viori.
Am ajuns un iubitor,
al tuturor luminilor.
Lumina mea a devenit,
un răsărit fără sfârșit.
E prezentă
aici,
acum,
și-n infinit.

14 Martie 2010 ASiIiVro