Reduc străluciri selenare
La pacea lumii dintâi:
Picioare în munții cu sare
Și foșnet marin - căpătâi.

În ziduri, arame sonore
Sunt ornice multe și vii
Ce macină atâtea ore
Cum măcinară alte mii.

Privesc la steaua-mi aproape
Sclipind tot mai jos, tot mai jos,
Vreun sfânt umblă pe ape,
Subțire fluier de os,

Iscând în mine vârtejuri,
Un cântec atât de suav
Când nervii ca niște vrejuri
Încolăcesc trupul bolnav.