mă prăbușisem într-un somn nedeslușit
ca într-un mit nazist în care inocent karl jaspers
admira mâinile lui adolf hitler gesticulând imaculat
pentru nouă sute nouăzeci și nouă de mii de ani
după care se pregătea să se pensioneze
pe caz de boală evoluționistă într-un poem dialectic
în care o specie de cezari sângeroși fără libido
ucide o altă specie de auguști amirosind a sânge nevinovat
după care mănâncă fructe de mare otrăvite
de sperma balenelor –n tandră împerechere
eșuate la mal printre adevăruri care au schimbat lumea
ce te-nconjură ca un stol de furnici zburătoare
pe toate șoselele de ceară ale unei patrii fără limbă
spunea prietenul meu agățat de aripa dezghețată
a unui zbor mereu vinovat mereu prăbușit
amic la cataramă cu rimbaud
copleșit de gloria lacrimilor de piatră cubică
stoarse de pe obrazul unui anotimp secetos în infern
apoi au intrat în păduri netăiate
luând cu ei vechile piei ale crimei
păstrându-și năravurile cu adânc și îndopat respect
mari bivoli coborând de pe dealuri în extaz
au înțărcat vara după care s-a lăsat un întuneric grav
și ori de câte ori pedalez
prin întunericul lumii cu bicicleta mea puch
se dă alarma-n universul neobservabil ca și-n cel observabil
mă –ntorc atât de departe atât de-aproape atât de
în nopțile astrale și boreale
ale celor ce știu să-nfrunte aerul rece al unui univers anonim
făcându-și autopsia prin inima poeziei dintr-un timp fără chip
jumătate-om jumătate-fiară
revelație-a-faptului-de-a-fi-aruncat-în-lume
cum proiectează heidegger dasein-ul
ca pe-un fir de păianjen de aur suspendat
până-n lumea subpământeană unde luntrași temerari
prizează hașișul puținelor idei despre fericirea – de- a- fi- fost
în așteptarea udă a îndrăgostitului ușor tremurând
în lumina curată în care se scaldă genuin
în păcat mirese țărănci din alt secol.