Privirea ta se lipește de mine
precum se lipesc de pământ razele soarelui,
Trupul tău gol acoperit neglijent cu o
margine de cearșaf
scăldat
în lumina zorilor
pare o marmură albă,
rece,
Sclipitoare.
Doar ochii-ți sunt calzi și
plini de viață.

Pe fereastra deschisă larg
pătrunde un iz de trandafiri,
Iar draperia de mătase roșie
te mângâie în mișcarea ei lină...
Pare un vis.

Și cât de mult iubesc
aceea femeie din tine!...
Acel suflet cald ce-mi animă visele.

Gândul meu bântuie prin trecut,
un trecut ce-ți aparține.
Un trecut ce fără tine
n-ar fi existat.
Ar fi fost al nopții.
Al unei nopți reci,
adânci,
Interminabile...

Nicio altă Electră a zilelor noastre
nu ți-ar mai fi întrecut
frumusețea...