ei îi plăcea să cânte la pian
pianul cânta peste străzi trotuarele se porneau fără sfârșit începeau își purtau ploile ne-ntrerupte cădeau

vânturi sfârșeau orașe și orașele sfârșeau lumea se grăbea spre destinații incerte
trecătorii se-adăposteau unu-ntr-altul creșteau rădăcini priveau către cer
unde comete nebuloase galaxii nășteau sori stele cutreierau miraculos până-n dreptul ferestrei frunzele-mbrăcau anotimpuri
se strângeau regăseau oameni zâmbete perechi amintiri

camere-ntregi tăceau trupuri se desfăceau visau amiaza se colora atât de frumos încremenea timpul din ore pleca
nimic rău nimic bun doar aici așa acum oricum
antimemoria