de fiecare dată când bunicul meu se pregătea să moară pe câmpul de luptă
dintre două vieți ori pe crestele munților cu floare-de-colț
ca prin vis apărea cavalerul pelasg și-l privea țintă
obligându-l să rămână viu cu puterea imperiilor ce-i scoseseră inima
și i-o lăsase ca pe o năframă în calea vulturilor
de la o vreme cavalerul pelasg mă vizitează mai mult noaptea
când toți ai mei dorm și se dau în leagănul morții
ascult cu atenție vorbirea de fum a cavalerului pelasg
și am dobândit puterea înzecită de a fi secerat în orice clipă
de la intrarea în altarul unei biserici transformată vreme de 50 de ani
cât pentru cinci sute de mii în temniță comunistă de atei
care n-au putut desluși taina mirungerii cu mirul de la aiud
sute de mii de strămoși n-au știut ce –nseamnă să ieși din sclavie
și acum nici acest fapt nu mai semnifică mare lucru
pruncul a cărui mamă a fost obligată să moară de căpcăuni plătiți regește
tot mamă rămâne blestemul de orfan și de mamă fiind sporit de îngeri
anume trimiși să dea foc lumii și neputând fi stins cu toate apele mării
pierdută a fost frumusețea lumii și drumul ireversibil pavat cu prostia bezmetică
ca nostalgia fățarnică așternută din belșug pe fața de piatră a reflexivității ateilor
sufletul nu regretă loviturile imparabile aplicate cu nonșalanță
insuficientă s-a dovedit a fi fost puterea adunată și înmulțită a tuturor acelora
care niciodată n-au aprins lumânări pe morminte
pentru care ideea de maternitate ca și ideea de crimă sunt sinonime
cu reverența destinului pentru cei care nu-și mai pot duce crucea
și cheamă apusul din ochii puiului de girafă albă
să-și lase pielea sub picioarele unui semizeu clandestin
ale cărui fapte eroice au fost atât de bine călcate în picioare
în locul rămas gol odihnește blânda făptură a cavalerului pelasg
la întrepătrunderea dintre ceea ce s-a pierdut și ceea ce s-a mai găsit
drept și bun din strămoș în strămoș întru adevăr
ducând ștafeta aruncătorului de flăcări