*
trebuie să ne descoasem aripile
să luăm loc în bancă
un profesor de limba română
cu picioarele tăiate, în scaun cu rotile
(poate chiar profesorul Gemălescu)
ne va învăța să fim iar oameni
pentru început ne spune
cum să ne spălăm pe față dimineața
de trecutul acerb, cum să ne decojim
de haitele de lupi
să ne reînnoim pielea cu orice risc
chiar dacă mai murim încă o dată
*
niciodată nu vom putea vorbi despre seara aceea
becurile de pe stradă se arseseră
noi nici nu cunoșteam
trecusem unul pe lângă altul
la o atingere de-o tristețe
am aprins un băț de chibrit între coastele tale
m-am așezat cuminte
mirosea a iarbă cosită
mama îmi aducea plăcintă de mere
niciodată nu vom putea vorbi despre seara aceea
am traversat Atlanticul de două ori
prin tine era ceață și-o furtună acută
la destinație am dispărut de pe hartă
*
ca să te mai pot iubi
trebuie să-mi schimb fața
să mi se îndepărteze celulele moarte
ridurile, întâlnirile cu tine
să mi se pună o piele nouă
una lăptoasă de copil
mort în accident de mașină
trebuie să-mi schimb cristalinul
nervul optic
am nevoie de un implant - o poveste falsă
frumoasă
când deschid ochii să văd izvoare
flori de câmp
și niciun petic de cer
sub care am stat împreună
*
de azi am început să fac colecții de uși
de tot felul, de lemn, de metal
cu vizor, fără
mai înalte, mai adânci
*
de când te-am cunoscut
privesc în pământ
nu mă interesează
oameni, prețuri, ziare
bomba de la hiroshima
plătesc din reflex
facturi, bilete de avion
batiste cu monogramă
sunt detașată de tot
la coadă la pâine
îmi fac un tunel de cale ferată
la capătul căruia tu
îmi faci cu mâna
am abilitatea asta magnifică
ies din mine când vreau
zbor deasupra caselor
stau acolo sus cu pescărușii
pe biserica amzei
arunc firimituri de poeme trecătorilor
ca într-un film surdo-mut
*
pe crucea mea va scrie:
„dispărută-n Pacific”
tu ești foarte adânc
și plin de primejdii
prin tine zboară păsări de lut
cuvintele moarte
din clipa aia am știut că Isus
poate ieși din orice om
să meargă alene la 10 noaptea pe străzi
cautând țigari
și un loc unde să-și depună cătușele
mai am nevoie de încă un zid
ca să-L pot privi
*
de ce iubitule trebuie să argumentăm îngerii?
să-i căutăm în dicționare, în seifuri de bănci
în pușculițele de lut unde de obicei depozitez
poemele nescrise sau în lada bunicii
de ce iubitule îngerii stau ascunși după perdea?
când suntem plecați de acasă
lăsă urme de șoimi pe fotografiile alb-negru
de ce iubitule îngerii nu suntem noi, cei pe care-i
lăsăm în fiecare zi în urma noastră?
îți amintești când îți ghiceam astă vară în palma stângă?
și-ți spuneam: “stai nemișcat, acum o să coboare ființa aceea cu aripi
de pe muntele lui venus, coboară încet, ai răbdare
are multe bagaje și un laptop marca hp”
tu stăteai grecește în mijlocul camerei și râdeai
râdeai așa mult încât la coborâre îngerul s-a împiedicat și a căzut
“e pur masochism”, îmi spuneai, și-ai luat o pauză de-o portocală
timp în care te gândeai la regnul îngeresc, dacă va coborî pe parchet
și va dezerta totuși din pielea ta, ce va mânca și ce va bea
cu ce-l vom hrăni, îi vom face culcuș lângă pat!?