Imi privesc mainile si le simt dorul de trupul tau,
Palmele ard cu flacari mocnite, facand fiorii sa planga,
Lacrimand gesturi ce-aevea se pierd in acelasi ecou,
Cand imaginarul tau trup, incep langa piept sa mi-l stranga.

Intre noi, cateva raze de stele si fereastra spre cer,
Nelinistea gandurilor triste, ravasite salbatic pe perna,
Cicatrici de lumina, vindecate de tine in acelasi mister,
Poarta deschisa spre vise, cautarea mainilor mele, eterna.

Prin intunericul alb vad umbra ciresilor in floare pe zid,
Nu pot sa dorm, tacerea e ca o pasare ce zboara prin gand,
Bratele mele ranite, peste marginea lumii, larg se deschid,
Lasandu-ma singur in mine, uitandu-ma prin viata, trecand.

Si te iubesc cu sufletul, cu mainile mele-nsetate de tine,
Nu exista pustiu mai frumos, strabatut de iluzii perechi,
Iti simt atingerea cand bratele te-aduc mai aproape de mine,
Fara sa stiu, care clipe sunt noi, cate clipe sunt vechi.