din sihàstria mea de foarte de aproape(11)

nici clopotele nu vorbesc aceeasi limbà
vàzduhul de-o bizarà rezonantà zace tintuit
pe-un cer care-a uitat de mult sà radà sau sà ningà
si care pare ìntrutotul pàràsit

biserici lant se tin de manà parcà
tràind tot mai sfioase ìntr-o lume de atei
si fiecare seamànà ìn sine cu o arcà
ce-nfruntà un potop numai al ei

orasul ìnsusi pare-o mare lavrà
ce fuge de-un ìnec imaginar
nepàsàtor cà astfel dà sà-si piardà
esenta
ceea ce-i conferà-un oarecare har

pustiul bate-n porti si sfanta pace
se-aratà tot mai fàrà de adepti si mai precarà
ìn timp ce vremea ìnsàsi parcà se desface
si se ìnsirà ca si niste toale vechi pe-o sfoarà

e-o bàtàlie fiecare pentru sine
iar clopotele par cà o vestesc solemn
chiar dacà toate pentru cel ce-ascultà-n mine
vorbesc din bronzul lor o limbà ca de lemn...

nu poti oricum sà te mai simti deplin
si nici stràin de-o dramà care se consumà ìn aceeasi barcà
chiar dacà-n schitul dinàuntrul tàu
clàdit ca din nimic pe-o margine de hàu
unde te ìntalnesti din cand ìn cand cu dumnezeu
miroase peste tot a ìngeri si-a pelin
a sfinti care-si asteaptà pomenirea si a manàtarcà

torino,27.02.2011.