să mă ții de mână iubito cât timp o să ne plimbăm în
piețele unde vântul va împinge printre tarabele goale
mere tulpine uscate de flori ghemotoace de celofan
o să luăm cu noi o umbrelă veche de aprozar din care
câteva spițe șubrede ne vor zgâria palmele și o s-o hârșâim
de asfalt până ce

ajunși în cinematograful părăsit ne vom așeza
într-o lojă decolorată de unde o să privim liniștiți
filmul destrămării scaunelor draperiilor pânzei albe
zâmbetele noastre se vor amesteca cu puful și cu bucățile
de material ridicate se vor auzi zgomote de parcă
cineva ar râcâi un perete ascuns în aer

ieșiți afară ne vom plimba pe străzile mocirloase
până când împinși de cineva nevăzut din interior
o să cădem printre oamenii înecați dându-ne drumul
la ținerea de mână ne vom pierde fiind însă foarte aproape
unul de celălalt vom agoniza mult timp cu iluzia revederii
durerile de cap se vor transforma în micile valuri de la
suprafața apei ne vom întreba dacă a fost ceva real sau
doar am visat toată povestea noastră în starea de putreziciune
în care ne aflăm de fapt încă din naștere

o să sfârșim prin a ne rostogoli ușor în apă alături
de ceilalți ca niște bușteni