să vorbească toate
cuvintele din lume să se arunce
peste buzele tale
peste amprenta lor violet
dar azi
liniștea ta îmbracă în gol
se mulează pe zidurile casei
întotdeauna cu spatele la soare
să-ți fie umbră mămăiță

ne lovim de bocceluța în care strângeai seara
într-o cruce perfectă toate rugăciunile pentru El
o mutăm
cu ochii închiși

multe lucruri nu aș vrea să mai văd mămăiță
Tatăl nostru spus în disperare mâna ta neputincioasă în aer
cum se aglomera camera și nimeni nu respira
inima ta calmă tăcută Iisusul din perete cu capul în piept
strigătul mamei

știi o să te caut ca pe o treaptă lipsă în întuneric
de fiecare dată când mă întorc acasă
și urc scara spre trecutul
unde amintirile
se țes
cu ață albă
și lacrimi.