Curgem la nesfârșit cu ochii împăienjeniți de fapte,
Zarea este aspră, cuvintele sunt șoapte
Trăim într-o cumpănă de idei fără cusur,
Într-un echilibru morbid de rău augur.
Lipiți în glia fără de scăpare,
Dorim iertare și puteri de afirmare
Către soare, către lună, fără de așteptare
Doar un torent continuu de lacrimi amare.
În spate sunt cunoștințe, în față doar dorințe
Nimic sa-mi reproducă o vagă umanitate
De vise sfărâmate în plină urbanitate.
Stăm pe-o insulă pustie cerșind în agonie
Sub un orizont plin de-o fabuloasă anostie
Dorind o schimbare, mișcând ceea ce moare
Cu puterea gândului ce vestește tot ce doare.
În cuvânt, în gând și în experiență
Pierdem șoaptele trecutului fără prudență
Rămânând palizi la suflet cu gânduri deșarte
C-un viitor sumbru ce naște gânduri de moarte
Cum putem exista fără o conștiință încărcată?
Când știm că deținem o gândire malformată
Furnizată doar de Istoria desfrânată, regurgitată
Ce deține un acord armonic de dorință nemanifestată
Să surpe torentul și pe veci să-l lase domnind în secare
Să deslușim viitorul din pântecele în care
Petrecem zile și aspirăm către zare
Uitând de fapt că ne dorim uitare.
Împovărați de vicisitudinile trecutului
Suferim și agonizăm existența sufletului
De imposibilitatea distincției dintre idei
Pe care le auzim doar de pe unele alei
Suferind la comun în pântecele unui bordei.
Trecutul dăruiește doar celui ce ascultă
Cel ce dorește o experiență cu totul refăcută
Lipsită de miraje, fantasme și fapte încarcerate
Uitând greșelile pe veci afundate și îmbibate
În sângele ce curge la vale fără de uitare
A celor ce si-au dat viața uitând că se moare.
Prin dorința veșnică de a ecrasa
La începutul timpului a fost doar tabula rasa
Un câmp deschis lipsit de edificatoarele idei
Dorind doar experiență scoasă din vechiul condei
Mânuit de Istorie și nu de efemerul Timp
Așa cum trecerea unui anotimp, miraj aflat în contratimp
O resimte doar cel ce se-adapă în răstimp.
Atunci eliberarea trecerii în neființă
O vom resimți ascensionând cu biruință
Către nesfârșit și dorință de suferintă
Viitorul va porni pe a lui de cuviință
Și va împuțina ideile plastificate
Rămânând în Prezent lumini întunecate.
Și-acum când pământul ne e sub picioare
Continuăm să valorificăm doar ce-i sub uitare
Și detestăm ideea gândului de abdicare
A legiunilor pline de idei în formare
Precursoare alterării unor neîmplinite vieți
Involuntar aflate în procesul de abilitare
Semnat de Istorie fără alinare
Uitând că Moartea niciodată nu moare.