agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-12-01 | | VOLUMUL ” OCHI DE SAFIR” Numai poetul Descoperiți-mă dincolo de cuvinte Căci ele pot fie să te mintă Fie să te alinte… Descoperiți-mă surâzând, Clevetind sau dănțuind… Tatăl poetului e condeiul- viață Iar muma , e muza cu apriga față. În mine sălășluiește Cuvântul, Materia Creației. Și-avântul… Descoperiți-mi crâmpeile de eqgo Descoperiți-mi poezia-Selene Ce-mi curge ca sângele prin vene… De dragoste Stabilopozii iubirii, Zdrobiți de maluri reci, Preschimbate-n răni, Sculptate-n golul-iluzie Cu îngeri înghețați. Apartenență Sunt miriapod, Vertebra greierului diafan Și vitraliul tâmplei tale, Sudată în coasta lui Lucifer. Seva ta Freamătă adânc, În lacătele nervurilor, Seva ta , În pietre bolnave. Cântecul zodiilor Zodiile Ne cântă hazardul. Tremurul frunzei, Ne destrăma zborul și lacrima. Pescărușii nemuritori, Măsurau trupul gol și cenușiu Al căluțului-înger Din făptura noastră. Noaptea sângeroasă Nuanțele cromatice, Ale vechiului Bartolomeu crestează În lavele iadului, Puteri sfinte Pe care tu Le despicai În piramide de sânge. Dor Lacrimi închise-n Clișee de vise, Polenizate cu nemurire. Dragoste-amintire, Sculptată-n petală de trandafir. Tăinuire Dezvăluiesc prin durere și Amor, Imaginea angelică A unui demon nebun. Ipoteza unei Rațiuni zidită cu amar Într-un suflet rănit, Nebunia iubirii tale Și însângerarea inimii mele. Eva și natura Brațele de chihlimbar, Zânele profane, Ucideau gândul Din brațele Evei. Luna Se scinda În etern și iluzie. Vertebrele De porțelan Ale miriapodului îndrăgostit, Presăra Pe altarul Universului Sunete candide, Umbre inocente. Alter ego Mă afund În infinitul fierbinte Al tunetului Traversat de meridianul inimii. *** Fantezia, pe margini de tăcere contemplă sufletul dulce amar și ecoul subțire al timpului… Tăcere Tencuiesc în Creatorul timpului Tăceri, melancolii și Ecouri nocturne. Și îmi repet Vorbele Tale Închise-n pelinul Sufletului meu rănit. Gest final Gust din siropul Venerei, Beau din veninul Nonsensului, Și-mi plec tâmpla Spre abruptul Morții. Ochi de safir S-a pogorât în lume, PROFETUL Pentru a mântui Pământul cu zâmbetu-i de foc Și ochiul de safir. Un clopot alb Un clopot alb se auzea din dalia Neantului Ce azi Se deschidea Rugăciunii. Hyperion Solitar pășești Pe arcada timpului Și degetele tale de lumină Sunt razele Universului. Mii de vieți aI furat Și-n lut de păcat le-ai sculptat; Alb surâs ai prefăcut În Demon de azur crucificat. Azi dansezi ca o bacantă, Hyperion, Rază hibernală pe Aheron., Cu scântei gri ai pictat Lacrima copilei-secundă. Pe patul de lavandă Făptura ei zace Închisă-ntre ziduri negre… Hyperion, dulce geniu al nemuririi, Sfârșește durerea selenară a vieții!… Ultima petală Pământul, Prinse de mâna Copilăria. Ecoul ei se cobora Spre genunea Paradisului. Ultima petală A sfinxului luciferic A fost gustată De Eva. Rugă Dă-mi singurătatea Unui monodic amurg Preschimbat în nufăr! Zeul și șahul În paharul De visuri De pe masă Dansau Piesele de șah. Sau Poate cine știe Un păianjen Ce-și lăsa aripile Pentru mai târziu. În cameră, Obscurul Cu ochii negri și sticloși, Te stăpânea. Pereții mâzgăliți în grabă Cu tuș transparent Te invitauu La o partidă. Nebunii și turele Erau brodate Din lemn De salcâm. De sub perna pufoasă Din grinzi de ceară, Ieșeau Pionii colorați în gri. Pe masă Gândurile se amestecau Cu visurile flămânde Ce parcă Vroiau mai mult. Afară Stelele șopteau timid Razelor lunii, Secrete de praf. În parc Se auzeau Păcatele umbrelor, Ce călcau Cu pași mărunți. Și parcă, parcă Partida era gata. Articolele de pe masă Colorate-n roz Aranjau tabla. În colțul camerei Sertarele semănau Cu niște blocuri de cerneală, Ce așteptau zeul din candelă. În încăpere, Lacrimi de luceferi Sculptate-n Lemn de stejar, Umezeau Tăcerea amară. Pe masă Parcă începea partida. În luna lui iulie Despletite De forme, Cu umerii goi, Trunchiuri colorate Se împerechează Rând pe rând, Cu lumina întunericului Spiridușii subtili Zicându-le retoric Că și mâine Și ieri Și azi E zi. Dar lumina-i jucăușă asemeni unui praf De literă necoaptă. Primăvară târzie Nopți apatice Blânde, singuratice și triste, Iederă ruginită printre ferestre, Flori parfumate de tufănică, Visuri care înfloreau Și mi se alungau în somn neliniștite, Amintiri amare și grele Schițările unui paradis diurn; Totul nu descrie decât o primăvară târzie. Jocul arlechinilor Arlechinii colorează, Morminte de cenușă Și răni în defilare, Disecate-n trei Și împărțite la unu. Geneză Dumnezeu Cu palma rece, Născute din lut Timpul, Ce curgea vertical În azurul cuvântului. Decembrie Fulgii de nea Par cochilii abstracte, Zămisliți În strălucirea lunii și a stelei. Pădurea tremură. Corbii Domnului Umblau pe străzile albite. Zăpada fragedă, Alungă lupii călători, Ce ies din cuiburile adâncului. Pașii rătăcitului, Pictează în omătul proaspăt Sonetele unui gri de iarnă. Nemurire Printre freamăte însingurate, Antilope Căutând Pe cer, Luceferi Calzi și blânzi, Lasă în urmă tropotele lor. Un singur zgomot perturbă oglinda stelei arzânde, Nemurirea. Octombrie Amețite de limbaj, Candelambre de ceară, Dezbracă de sens Frunzele ruginite De octombrie. Joc perfect Tablourile cerului Sunt zugrăvite Cu albastru de Voroneț. Aici bărbații se joacă Cu tristețea sferică Și descoperă Esența etenității. Cândva Cămășile lor Erau pătate De sângele Spiritușilor-demoni. Glasul lor Răsună Ca un ecou amorțit și sobru În turlele mănăstirilor zidite. Viteazule! Aripile Iți sunt acum zdrobite De recele adâncului Și capul Despicat de umbra morții trecute, De ochiul cu reminiscențe. Iar tu Bătrânule! Ai încercat să atingi luminile de granit Cu palmele și păcatele goale. Umbrele nopții Torenții Treziți în goana de întuneric, Adăpostesc Umbrele nopții Și simpla șoaptă polară. Joc mental Pionii rătăciți Și cuvintele sacrificate, Nebunii dezghețați În rocada cristalului lichid Și turele amețite de parfumul Discret al inorogului, Ce dorm în suferința orizontului zgâriat de hieroglifele lui Homer. Dans marin Îngerul a schițat umbra balerinului Ce se învârtea în irisul-mării, Din sunetele singuratice. De palmele mării Se prinseră ielele ce-și începuseră Dansul amețitor. Parfumul lor Îmbăta aripile Pescărușului căzut pe ultima treaptă A nisipului. Cântăreții Cu viorele de scoică, Dispăruseră odată cu fantomele gri Și călcau pe ultima treaptă a Feciorei –Lumină. Îngerul Îngerii umblă desculți pe poteci De liliac. Lacul freamătă adânc Și petalele de întuneric Se încurcă în ramurile lunii. Prigoriile îl strigă Pe unul din îngeri, În șoaptă. Mirosul pădurii Îl bate Pe umărul drept, Dar el dispare… Mirosul pădurii și prigoriile Îl cheamă înapoi. s-aud zgomote, glasuri subțiri jocuri de umbre și pași uriași de sfinți. Îngerul se întoarce Și umbla Ca la început, Desculț cu trupul Strălucind Pe covorul de frunze palide. Întinde brațele strălucinde Și-i cheamă pe îngeri. Îngerul, Le trimite ramură dulce: „ Mierea e ziua, septembrie e noaptea” Lacul , Ridică ochii verzi Spre îngerii prefăcuți în jucării de porțelan. VOLUMUL “FOSILA VISULUI” Cifrul ploii Plouă pe nervul timpului. Plouă-n fosila visului. Picuri subțiri acopereau treptele. Plouă-n rotula umbrei. Cristalinul ploii se scurgea Pe tâmpla lepidopterei. Nuanța ploii, Inversează onomatopeele. Plouă-n eu. Aleile călătorului Ard celulele de sfânt Eucalipt Ale drumeților spre Purgatoriu. Pietrele cenușii, Trag astăzi Transparentele clopote. Lent ard Templele de vanadiu, Fantasmele vii… Ale stingerii cuvinte Mor în mine silabele Și culorile perfectului. Mă agăț de penultimele umbre, Umbrele mele. Pătrunde printre ziduri incertul. Mor în mine romanticii, Zgomotele umbrelor Și utimile bătăi de secundă. Sentință inexorabilă Sunt încătușată în mine însămi! Și vor mai trce decenii și lumi. Pe iconostas mi-am așezat orizontal Păcatul. Aștept fiara ce mi-l va sorbi-Uliul. Ne facem aievea proiecte, Uneori prea lungi pentru „vita brevis”. Ne naștem chirilic în umbrea unui perete. Murim chirilic cu un al treilea Iris. Graf mental Privește, Haosul Mental! Cum se frământă enigmele templului. Privește, scrinul din cristal! Aici se adăpoostesc genunchii Eului. Se scutura aripile zidului. Se decupează colțurile mitului. Se zărește clampa mentalului. Se va divide prin oniric diagonala grafului. Geometrie fizică și psihică Abscisele Îmi radiau pupila. Prin corpul meu, Trupurile absciselor intrau. În palmele stângi, Acest ochi perpetuu Se rotea la 360°. Ordonatele Îmi controlau sistemul osos. Urcau, pe scara din mine… Axa cotelor, Cobora spre Eu, Din venele căruia curgeau Spațiile. Abscisele, ordonatele și cotele Se contopeau Într-un mine surd. Lângă ruine Azi-noapte, Când crugul plângea, Viers de gorun se auzea. Pe lebăda mută, lumina chema. Recele adânc lăcrima Și corneea cutremura. De ce nu sunt eu? Trec ani pe lângă templul meu, Trec fragmente de zeu Pe clapele mele. De ce nu sunt eu? Soarta e diezul pe care Omenirea va sta veacuri întinsă, Noaptea dulceața-necuprinsă! Între obscuritate și trenuri Întunericul mă ispitește. Prin ventricolul stâng Trec zgomotele morții. Prin croomozomi gleznele Căilor ferate Deghizate-n fecioare… Pretutideni e obscuritatea Care se împletește cu moartea. Sacrul nocturn Scoici risipite pe fila nocturnului, Aburi de lună, părăsind cotlonul cerului Epistole nedeslușite , tr imise de mare, Lumini așezate pe plute, miscându-se-n zare. Nisip aplecându-și scărița , bărci trepidând… Arcuri de timp, mugurii ființei scrutând, Albatroși lovind nucleul Divinității, Îndoind arcușul vieții… Septembrie Ramurile se aplecau Spre stele. Cascadele se temeau Să nu cadă Pe îndrăgostitele picioare Ale păianjenului de munte. Miresmele de codru fanatice, Mângâiau răsăritul necopt. Zglobiile figurine ale alerului ne băteau în geam. Septembrie… Covor mirosind a galben.. Galben miroase și codrul și copacii și timpul… Mituri și inimi de sticlă Cu gusturi de pelin. Nervuri diafane.. Septembrie… Îngeri pătați cu galben. Septembrie… Privind vertebrele ploii Odaia-mi miroase a solitudine! Aud totuși zgomotul sărat Al picăturilor de ploaie… Văd cum inima verde A viței se îndoaie. Afară e semibeznă amăruie. Lumina sacră aurie parcă plânge. În picături văd cum zace recele duh. Cum asfaltul strigă o ultimă și dulce onomatopee. Simple percepții Simt mirosul lavei… Geneza scurgându-se… Lăuntrul ghiocului numit Orion. Senzațiile decolorându-se Și mirosul miezului de Viață. Timpul de acum E timpul fluturilor. Vrăjmașii să arunce masca. E timpul fluturilor. Dezideratele să deschidă poarta. E timpul… Șah mat cu viața. Tu, Zeiță Tu, zeiță a filosofiei, Dulce incertitudine, Mă ispitești Să gust Din prezent Ca dintr-un fruct al reînvierii. Mi-ai amorțit trecutul și tulburat ferestrele ego-ului. Tu, zeiță a filosofiei, Dulce incertitudine, mi-ai înălțat vertiginos coamele sufletului, pe danteștile cercuri ale morții. Veșnicile granițe: Vis-Realitate Eram o juvenilă visătoare Care se scufunda în mare Și devenea liră. Marea era brațul meu stâng, Lira urechea mea dreaptă. Visele lăuntrul incolor Acum sunt doar o coardă de chitară Ce se ascunde sub tălpile crugului. Meditând Colții albi ai solitudinii Se înfig în carnea-mi roșie Ca niște lupi cumpliți… Colții albi ai inamicilor Îmi scufundă Corabia… Încă doi canini de timp Și robinsoniada va începe. Autoportret Eu sunt un marinar În căutare de geneză Și de apocalipsă… Eu sunt Un lup Care se hrănește cu singurătate. Sunt robul hazardului… Sunt sculptor de stele Poet si reticent… Hercinice priveliști Hercinice priveliști Blocuri de calcar În ego, Lichide suflete, Plumburii abisuri… Păcat alb Din bronzul Tatălui, s-a născut Mira. Universul l-a prefăcut în coajă metalică pe dulcele crepuscul în pictură desculță și pe Dumnezeu în lut fără păcat. Păcat negru Mânzul îmbrăcat în sarică, Amețește parcă Trupurile rătăciților, Cu acel creion al beznei Care provoacă venin. Abisurile Din lumea sa, Acoperă biosfera; O biosferă a păcatului, Așezată deja Pe octava Cronosului. Eternele ruine Când ruinele ți-ascult, Amarul ce s-a scurs demult, Atunci scânteia rece tace, Amorul doarme-n pace. Atunci te simți fără suflare Și ceri sorții îndurare, Atunci rememorezi trecutul lăcrimând, Lângă ruine cugetând… Socoți că nimic nu ar fi fără amor Că în lumea aceasta mare, Ești doar un simplu trecător… Ai vrea să fii atunci un pictor mut, Povețe culegând, Ai vrea să te retragi mereu lângă ruine La al omenirii hazard reflectând. Reflexie Am sculptat din argilă Timpul, Din var stins Eul, Din sare Gândirea, Iar din haosul cel negru lumea. Coroana Soarelui Va deveni în obscur cenușă. Sâmburii intrinseci mi-a fost sete de alb, de negru și albastru. Albă era coaja Luminii, Neagră aripa Vidului, Albastră Singurătatea. Acum mi-e sete de Cuvinte. De aceste strigăte mistice, Venite parcă din materia Feagedă a Zenitului Sau Nadirului. Oare ce iriși Au aceste diafane văpăi ce ne sorb notele Din fagurele interior? Tărâmul blestemat Elenă, Elenă, Înghițită vei fi De nenăscuții adâncului Căci ai ucis un împărat! Serafimii-și vor pune Albele sandale Și vor veni sa te salute. Pregătită vei fi la ceasul acela? Elenă, Elenă, ai ucis un împărat! Bătrânului! Cât ai suferit Bătrâne! Fiii Angliei te-au exilat Pe dulcea Elenă! Auzeai poate Palmierii cum se cutremurau, Atlanticul de Sud Cum te chema Să-i îmbrățișezi Pentru ultima oară Tumultoasa-i fire. Sufletele Potrivnicilor tăi Dorm astăzi În venin . Străbunilor mei Mi-ați lăsat doar nimicuri ce s-au născut din cenușă, fructe necoapte ce răsar din lumină! Acum Bucurați-vă de concertele umbrelor! - Iar tu, copile, De grandioasele cuvinte: Eden și Păcat… II Ați modelat În palmele voastre, Stihuri născute ddin Dedus Tacitus. Îngerii v-au dus păcatele În grotele beznei! - Și ție copile, Îngerii negri Îți vor amplifica hazardul Cu păcatele noastre. Proiecție pe imaginar Am pictat Cvartetul acvilei Pe stânca serafică Din lăuntrul meu. Mi-am lăsat alter ego-ul pe cavernele seculare. Cometele spulberă Precum coralii Numerele genetice Ale ființei. Concentricele mistuiri Ce fraged e infernul de sub mine! Cum îmi pătrund clarinetele străbunilor… Câtă cenușă Doamne s-a adunat pe altarul din mine… Cum se rotesc Doamne dulcile Hazarduri. Vouă , prieteni Doamne, ce albastră-i singurătatea! Vrăjmașii cu viori dezacordate Mi-au pătruns în cetate. Doamne, ce casantă-i etatea! Am făcut Doamne prinsoare cu vântul Că le voi distr uge cântul. Am rătăcit puiul dumnezeiesc Înlăuntrul lor, ca să-i îmblânzesc. La cumpăna vieții Când șoimii cu aripi de cristal Vor bate într-al deceniului portal, Când îngerii vor scrie pe tabletele vieții Că ni s-a dus și ultimul sâmbure al tinereții, Vor privi fagurele propriului destin Cu iris de safir , reflectând la ultimul festin. Când dulcele ape ne vor cuprinde Albele frunze ochilor le vom întinde. Când cerbii vor gusta din cântul revederii Vor număra poate, pânzele vremii. Zodia amorului Îngere alb, din mine te strigă pescăruțul. Hai, vino, dulce scânteie pe trupul meu moale, Îmbrăcat în fragede acorduri de petale. Simți-vei de glasul meu fermecat auzul? Îmi vei simți respirația catifelată? Umbra ta îți mângâie trandafirii obraji, Iar tu pari aripa soarelui îmbătat de vrăji. Te vei coborâ pe octava lunii brodată? Gusta-voi din cupa cu zodia Edenului? Contempla-voi la ochii de azur ai tăi Sculptură venită din materia zenitului Din sfera unui cristal cu diafane văpăi. Îți cânt de pe stânca amorului Din versul lirei notele suspinului. Ah, Doamne , cum stăm rătăciți ca două nimfe, Între genele selenare și bem din mistice necuvinte. Zodia rozelor Dascăli, voi cu viers ca dulcea rodie V-ați născut într-a rozelor zodie. Pictați pe coaja neagră lumină Și învățați Arinii să cânte la mandolină. Stingeți aripile Vidului. Coborâți în galeria Cuvântului. Descifrați al cunoașterii mister,Salcâmilor, Iar teilor aplecați –le tâmplele spre simfonia filelor. Spiratus Eram atât de fericită să îți ating inima. Era albastră. Tu erai Abstractul ce se prelingea pe tâmpla mea călduță. Eram atât de fericită să-ți număr silabele –viață. De fiecare dată inima îți bătea mai tare. De fiecare dată mă apropiam de surâsul tău ce îl auzeam arzând Și mirosind a catifea de cifră moartă. Un ultim cuvânt S-a descompus și acoperișul Părintelui. S-au micșorat și păstrăvii sacrii. S-a auzit și ultimul strigăt de cerb azi-noapte. Ce va urma oare? După visul atât de scurt al vieții? Va urma oare, noaptea eternității? Tu, scânteie amăruie Chin fluid ca laptele Ce-mi mistui ființa, Desluși-te-voi vreodată? Sacre taine ascunzi în tine… Prin ale tale vine, Curge sirop de lună. Chin fluid ca laptele, Ce-mi furi Clipele de oniric, Gusta-voi vreodată Din tăcerea ta cea neagră? Ametistule,Tu Sfinx, ce naști sihlelepământului, Materia zenitului, Sfinx, ce guști din „ Irisul de Safir”, Răscolit de secunde pe jumătate în potir. Sfinxule! Din ale cometelor degringolade, Ain ale zeilor smaralde Au generat gorunii,cerbii, Feliile de stâncă și nedrvurile iebii. Mănătărci cu fețe-ntoarse, Liane desculțe, conuri de mătase, Picioare geometrice și grele, Urcă azi pe zidul pădurii și caută în stele. Aripa Ta, ce parcă arde, Păianjenii muți cu tâmple calde, Coroana Soarelui ce e departe, Membranele cerului în piramide sculptate. Sfinxule! Atâtea pene colorate, Atâtea insecte sfârtecate, De talpa plumburie a arlechinului, De coaja metalică a destinului. Sfinxule! Atâtea pene colorate, Atâtea insecte sfârtecate, De talpa plumburie a arlechinului, De coaja metalică a destinului… Sfinxule! Mii de clopote și ere, Se rotesc acut printre stele. Sihla va rămâne apatică muritorilor, O făclie regenerată pentru vii zorilor. Alveolă obscură Se desprind din mine neuronii. La dulcele mormânt, Cu indiscrete silabe Mă conduc. Iar sărmanul Hades, Cu amorfa-i jucărie, Parcă ne amețește trupurile. Alea jacta est! Dincolo de pașii de înger, Dincolo de condeiul ce naște cuvinte, De Cuvântul sfânt ce naște poezia, Dincolo de zumzetul fosilelor Și de crepusculul candid Sunt muzele mele deghizate-n cifre, Sunt măștile mele Deghizate-n pietre. Sunt vrejurile frunzelor Ce-mi cunossc destinul. Sunt șoimii cu aripi de cristal, Ce mă așteaptă să renasc… Zarurile divinității Au fost aruncate. Urcă pe gheața creației, Încetișor, acum Copilul. Iar pe tomurile însuflețite, Solitar,acum,poetul. Ciprian Cuiburile îngerilor, Mâinile vidului Sugrumau timpul. În colțurile naturii Se tânguiau melancoliile. Lui Ciprian, Îi cereau Nota de la Stupca. - Învie pasăre spirituală - Din gama de lună! - Cobor, Mă deschid cu pleoapa Spre tine natură Și mă închid în vioară… Căci liliecii pribegiți Prin Calea-Lactee Mister, Îmi sorb din cămașă Forța de a mă renaște. Doină Plouă smaraldul meu cel dulce, plouă, Pe chipu-ți alb cad picături de rouă. Feliile de apă se divid în două. Coboară-te până la mine să vedem cum plouă. Uite, dragă, cum se leagănă arinii Și irișii negri ai luminii, Cum se scurge fantezia pe ramuri, Cum se cutremură viorile-n lanuri. Viersul lui Caron Mai abitir decât corbii, Mai alegro decât cerbii, Se inundă pidosnic ostroavele De viersul lui Caron Și înspăimântă vădanele În veștmintele lor cernite, Parcă de pehlivan solomonite. Pe jgheaburiile… Pe jgheaburile sure, Se scurg Năpastele profanilor. Pe jgheaburile ciobite de neprihănire Adorm metehnele „ vasaliilor”… Pe jgheaburile octombrelui s-au descompus ideile poetului. Restriștiile… Restriștiile înghit laicii. Meduzele cu trup uman Urzesc fiecare un renghi, În dulcea venă a Purgatoriului. VOLUMUL TREI ÎN LUCRU MÃRUINTAIE DE LUP FÃRÃ TRABUC ȘI TOTUȘI EXISTAM… Deși ne iubeam, Ne-am mutilat portretele de ceară Într-un fel ciudat. Apoi am împușcat cu o agrafă Doleanțele hibride și congenitale Intoxicate de îmbrățisările și săruturile naturale și artificiale. Deși ne iubeam, Ne-am leganat buzele, Într-un fel ciudat Și muzica a început să transpire și să scuipe o mâzgă nervoasă…. Deși ne iubeam, Aveam la micul dejun Puse pe farfuriuțe roz Gheare de timp Ce ne strangulau corpurile… Un ultim dans Hai , vinde-mi cojița de trup Și dizolvă-mi micuța mea lume din pantofi. Hai, să ne împroșcăm cu pudră, Paiețe minuscule cu chip de androgini. Hai , să ieșim în noapte Să perforăm ruinele Cu dansul și cuvintele… Hai, să ne lepădăm eprubetele de scorțișoară Pline de combustibil Și să devenim ca două poeme… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate