se aprind lumini rotunde în oraș
în serile în care o pălărie roșie tânără
trece visând
îngeri de ceară

chimia mâinilor împreunate
într-un gând ca o scrisoare
așteptată parcă de-o sută de ani. tăceri calde.
o vreme am fost cea mai absentă femeie
când simțeam cum dor luminile astea
și ți-am spus atunci că dincolo de the end
trebuie să mai fie ceva
trebuie să fim noi
într-o gutuie într-o ninsoare
pentru că de la mine la tine
e un drum
ca un abur de ceai călduț

pentru că ninge în nord
când din ochii tăi curge lumina
și pentru că se-așterne în noi
o iarnă mai caldă