în mine moare mereu cineva
pe ritmurile neauzite ale unui clopot

numai tu cu sărutul tău virtual
îmi ții noaptea-ntre buze
adăpi vulturii din frigul
ce-mi scormonește măruntaiele

eu prelungesc cuvinte
până la limita descărnării
dau bice nimicului
în sens giratoriu

în cimitirul ce-mi crește în locul măduvei
nici un oftat nu mișcă vântul

doar clopotele astea înfiorate
îmi agață de trup
un vapor scufundat