Îmi pare c-orizontu-i mai viu ca varul stins
când vine izbăvirea în asprele cetăți,
natura-i doar o taină rămasă-n jumătăți,
o dulce armonie pe-un fagure aprins.

Suntem la Pol, și iarna tot croncăne prin crengi;
un pinguin valsează pe gheața de cristal,
timid și crăcănat, iubindu-se fatal
cu-o jună ce-și dorește să-i fure-un sărut french.

Dar juna, deodată, îi spune că-i tiran,
fără de maniere, poltron și papagal,
că nu a vrut, de-al naibii, un mariaj legal
și-a tot dus-o cu vorba, șmecher și bădăran.

Și-așa-i cu armonia, când jaru-i de mult stins
și la căruța vieții nu știi cât ai de-mpins.