nu-mi accept destinul fără încercări
și însfârșiri numerotate în meniul zilei
ca o revenire din apropieri neîngânate
de ceilalți care nu au reușit niciodată
să devină cercuali

suntem cuvinte înșirate-n linie dreaptă
ca un numitor comun
pentru o singură dimineață prietenească
unde divinitatea este drumul înapoi
prin iarba neculeasă
cu lapte de mamă așteptat de buzele crăpate
ale celor care urmează la rând

și Dumnezeule cât de greu urmăm!