Trăiesc, mi-e caldă mâna și fruntea, gândul tot
Vă pot privi cu ochii și să vă strig mai pot

Atunci de ce tot treceți nepăsători și surzi
Iubire, tu, plecato, demult nu mai auzi

De ce tot râdeți slobozi și-absurzi până la vis,
Că-n fața mea tot drumul spre dragoste-i închis

Sunt cert în îndoială, cu cine să mă-ndemn
Să-mi schimb privirea vie cu niște ochi de lemn

Pe cine să dau vina și cui să reproșez
Că fructu-mbătrânirii mi-ntinde întregul miez

Mi-e ciudă, dragă ciudă, pe străzi și pe femei
Că-mi trec pe-alături oarbe, văzându-i doar pe ei

Bărbații în triunghiuri cu piept de tânăr zid
Ce le strivesc surâsul când brațele-și deschid

Și totuși îi vânează-i adună-n pragul lor
Tu du-te spre-nserare oftând nepăsător

Trăiește fie-ți calde nădejdile de gheață
Fii cert în îndoiala că și aceasta-i viață