agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-05-15 | |
au trecut zilele în care
inima mea era ca un templu plin duminica și oamenii nou veniți așteptau la intrare credincios până când se expanda pentru a-i primi popasul multora împiedica revenirea la starea inițială din cauza golurilor purtând nume în urmă o moschee mărită îmbătrânită cu pielea atârnând de plenitudinea de odinioară făcea ca dorurile să mă ardă până mi se vedeau marginile înnegrite acum prezența ta îmi îmbracă inima goală în mijloc busola care îmi arată nordul o ia razna ori de câte ori privesc felul în care mă împrejmuiești o femeie călină cu zâmbetul precum un tei înflorit face infunzie cu sângele meu fierbinte iar turbulențele pașilor se disipă la poalele tâmplelor ei o ploaie măruntă mă întâmpină ciupind-mi gleznele fiind modul subtil de a-mi spune că nu este un vis sau o dramă în care personajele principale rămân într-o imagine fixă neavând libertatea de a-și alege propriul zbor azi suntem lipsa din tabloul de ieri suntem atât de apropiați încât culorile nu mai pot deosebi două absențe ci doar o mare prezență încrucișată împerecheată îmbrățișată nu știu cum dar e rima planării noastre dincolo de peroanele unde trenurile sfârșesc goale dincolo de controlul hotarului unde visele întâlnesc realitatea se așterne o vară blândă peste umbra trecutului care se zbate pe uscat ca un peste în urma pașilor noștri despărțitori de oceane ale însingurării apropierea noastră nu mai este firavă ca un pui ce încă învață primele zboruri deasupra zoom-ului lunetelor și divertismentul vânătorilor suntem uliul care planează cu ghearele înfipte în carnea albastră a cerului iar fiecare ploaie fiecare curcubeu e încăpățânarea noastră de a fi eterni vezi pasajul acela unde viața împarte oamenii ca o ghilotină să rămâi aproape să ne confundăm cu unul pentru că avem un singur bilet până când va veni vremea în care telescopul hubble nu va mai avea lentilele așezate cruciș și va găsi inteligență emoțională undeva în univers noi vom învăța lumea că orizontala e finită și doar verticala e infinită
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate