de mii de ani peștera mea privește un râu imens

un râu cu sânge de culoarea cerului

peștera mea îl mângâie doar când vine ploaia
cu praful ei și cu puțin din pielea frunții sale
copacii îl împodobesc
cu câte-o frunză moartă
iar pietrele scot din gura lui
din când în când
câte-un geamăt

de mii de ani peștera mea își dezbracă tăcerile
în fiecare noapte
le spală cu sângele lui până când răsare în el
soarele...