de Rucăr iar un dor nebun ma prinde
de răutatea sinceră a vechilor ciobani
mă visez în iarnă când vin să colinde
și-i cinstești cu țuică și cu bani

astfel de profesori buni m-au învățat
că-i destulă Artă când stârnești câștigul
și cum sunt din fire încăpățânat
cu tărie dublă vindeam frigul

mă porneam atunci cu bun temei
peste grohotișuri ca un urs flămând
cerul rătăcea deasupra-mi fungiei
fără să îi pese ce mi-am pus în gând

bine că n-ați fost să auziți
cum urlam prelung de neputință
babele se închinau la sfinți
deși închinatul n-are trebuință

vezi dar bine ca oricare vis
s-a-ndreptat și-acesta spre trezire
când nu dorm sunt ca un urs ucis
tare încăpățânat din fire