agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-09-02 | | E graiu-n care neamul ni-i născut Și cartea ce-o lăsară voievozii, Ca de Tisa până peste Prut În limba noastră să ne creștem plozii Și s-o rostim sub strașnic legământ Stând la răscrucea vechilor istorii, De unde marea se-ncrețește-n vânt Și pân-la munții logodiți cu norii, Că-n românește - grâul e mai grâu, Iar pâinea e mai pâine-n limba noastră, În românește - râul curge râu, În românește - marea-i mai albastră, Și-n românește doruri multe-am strâns Rugându-ne sfințind străbune vetre, Iar tot în limba noastră-am râs și-am plâns Cu lacrimi de aghiazmă peste pietre; Că-n limba noastră,-n vremuri de demult, Își inmuiară pana cronicarii, Și tot în românește, de-i ascult, Am dat prinos de sânge la fruntarii... Prin veac ne-a fost și sabie, și scut Și va trăi cât va trăi norodul, Fiindcă-i limba-n care ne-am născut Și limba-n care ne-or cânta prohodul. Și chiar de ne vom stinge rând pe rând, C-am ars precum o candelă de Paște, Purtăm nădejdea-n suflete și-n gând Că tot în românește vom renaște!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate