ca și cum ar fi un rai scris cu litere mici
chiar în locul unde timpul se grăbește să ajungă exact la fix
iar spațiile dintre litere
se poartă cu picioarele rupte
în duhul gol

buzele desfigurate mă atrag la moarte
ca niște vise proscrise
sculptate în durere până la ultimul minut
cu etajele ucise în spatele abrupt
al blocurilor

aș vrea să am ziua de astăzi încă o dată
din numele meu să crească ciclopi și virgule
înșurubări și țipete mari până la ultima propoziție
dintr-o scară cu nebunia murdară
în fiecare treaptă

numai așa pot să mă îmbolnăvesc de mine însumi
numai așa poți să înțelegi această boală
incurabilă