Apar deodată luceferi,
se transcriu în lumină.
Dispar elementele de bază de pe buzele vieții
deschizându-se gura întunericului crăpat sub umbra lucidă.
Se zvârcolesc culorile împleticindu-se în lumini ascuțite
printre degetele infinitului măsurat cu grijă
sub ceasornicul spațiului nelimitat.
Tăcerea naște în singurătate.
Tu în veacul trecut ai lăsat o pată pe viteza luminii
calculând secundele ce mă vor întâlni
în galaxia noastră.
Ai tăcut.
Ai spus și s-a făcut.