agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-12-06 | |
Recunosc, sufletul meu este scund,
dar totuși a încercat de mai multe ori să ajungă la inima multor prințese de vată fierbinte; Face permanent sărituri, sperând să se cuibărească și el la marginea unor senzații călduțe, care să-i potolească măcar pentru câteva zile setea de dragoste - Dar el știe că este lacom și că va dori ca senzațiile să se transforme în sentimente, și apoi aceste sentimente să se încălzească și mai mult, să nască aburi(care vor renaște la sfârșitul poveștii în lacrimi), să clocotească la peste 2000°C, să se prefacă în lavă extralucioasă și aceasta să înghită tot ce întâlnește prin creier, prin inimă, prin stomac… Săritul ăsta are și el riscurile sale… Suflețelul are impresia că inima prințesei este sus, foarte sus și, astfel, trebuie să-și arunce în bătălia aerului toate forțele reale, morale sau păcătoase și… De ce s-o fi mirând atunci când, ajuns deasupra norilor, vede că acolo nu-i nimic și că inima este de fapt descompusă în fâșii inestetice și împrăștiate pe jos; regretă că a investit atâta tandrețe în săritura aceasta, așa că forța gravitațională îi face un serviciu imens, aducându-l cu picioarele pe pământ. Acolo jos, nu găsește nicio inimă inestetică sau împrăștiată, ci un deșert imens de regrete infantile, astfel că vrea să sară din nou, mai ales că vede acum că inima nu mai este chiar așa de sus, ci pe sub nori, la o distanță suportabilă pentru orice suflet, fie el și mediocru… Dar constată că nu mai are niciun pic de putere, că nu mai poate folosi niciun gram din vechea lui artă de a păcăli aerul și de a ajunge la iubire; săritura cea mare i-a anihilat până și rezervele de viclenie pe care, bine ascunse, le păstra în mânecile paltonului cu care îmi învelesc gândurile. Deșertul o să se umple de singurătate, inițial usturătoare, apoi cu valoare de drog… Așa că au dreptate cei care ne spun mai mereu că dragostea e un joc de noroc, că este doar o bibliotecă în care se schimbă volumele prea des și care își dă foc singură.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate