Fiecare lume are propriile constante. Cele mai multe sunt îndreptate violent în jos. Cele mai puține sunt întotdeauna scrisori de identitate.
Culori de sex feminin evadate din podul palmei. Nimeniul cuiva. Niciundele meu. Străzile pavate în vârful degetului vinovat de umblare. Alergatul prin tăcerea altuia. Tăcerea de scris și tăcerea de băut. Temnițele inverse. Trupurile de o singură dată.
Zilele de mâine.
Din acest motiv nu știu. De unde până unde și de când până când. Am propriile constante. Atunci când le am. Numai atunci.
În rest: nu știu!