Cugetul inimii uneori
asemeni unei oglinzi
reflectă închipuirile
...care astfel adeverite
devin capătul celor
niciodată trăite
pînă la capăt



sau poate adeveririle
nu sînt decît dorințe
...dorințele sufletului
ce inspiră cuvinte
...intră în identitate cu ele
devenind altceva între
lumină și oglindă
...poate chiar
acel spasm - ori desfătare
ce va fi fost - ori va fi fiind
deplina ta însuflețire(?)